Acum 6 luni am început să alerg, iar în prima zi am alergat 1 kilometru și 700 de metri. După acea alergare abia mai puteam respira, plămânii mei se blocaseră de la efort și picioarele îmi tremurau atât de tare încât nu mi-au permis să mă opresc, ci a trebuit să merg ușor ușor până am reușit să îmi liniștesc corpul. A doua și a treia zi nu am mai alergat.
Dar astăzi am alergat 15 k.
După 3 zile abia am reușit sa alerg 1 k, într-un parc din apropriere. Visam să alerg până la pădure într-o zi și poate chiar să intru puțin în pădure. Pe atunci pădurea era periculoasă pentru un alergător supraponderal începător ca mine. Dar astăzi am alergat 15 k. După 3 săptămâni, la sfârșitul lui Iunie aproape am plâns de fericire când am alergat 3.5 k, deși obiectivul meu în acea săptămâna era de 3 k/zi. Atunci mi-am zis mie prima dată ca poate chiar am șanse să ajung să pot alerga 5k de câteva ori pe săptămână pana la sfârșitul anului. Era prima dată când visam în numere mari, visam sa alerg 5 k. Si cu acest vis am ieșit din parc și am început să alerg spre pădure.
Dar astăzi am alergat 15 k.
Prin septembrie mi-am dovedit imposibilul. Am alergat de două ori într-o săptămână 10 k, era ceva ce cu doar câteva luni în urmă părea imposibil de atins. Deja alergam în pădure, după primii 5 k pădurea era mai la îndemână ca niciodată. Însă abia atunci am început să înțeleg ce înseamă disciplina în sport. Însă astăzi am alergat 15 k. Pentru a ajunge de la lipsă de efort la 2 curse de 10 k, și 4 de 5+ k, fără o dieta orientată spre astfel de efort, am plătit un pret: dureri în șold. Oricât am încercat să le ignor, după 300-400 de metri apăreau. Așa am ajuns sa nu alerg o săptămână, pentru ca mersul era deja afectat, iar doctorul meu mi-a zis simplu: nu mai alerga. Mi-a recomandat o pauza de 6 săptămâni. Am mai stat mai puțin de o săptămână. Apoi m-am întors la alergat. 5k din prima zi, ceea ce mi-a dat un super boost. A doua zi, durerile erau din nou în corp. Din nou am stat câteva zile. Din nou am alergat 4+ k, din nou dureri. Era clar: ori îi dau timp corpului meu și încerc sa îl întăresc prin alte metode, ori doua curse a câte 10 k rămâne recordul meu personal pe viață.
Dar astăzi am alergat 15 k.
Pentru ca atunci am stat. Am stat două săptămâni, nu am alergat, deși durerile nu mai erau în corp. Două săptămâni diminețile erau acoperire cu training în casa (ceea ce nu m-a atras niciodată), dar cu visul că mă voi întoarce la pădure și la alergat. A treia săptămâna am ieșit iar la alergat. Corpul meu era pregătit, plămânii nu. În timpul stat în casa aerul a devenit mai aspru, pădurea mai rece. Am alergat 3,5 k și am ajuns la limită: eram în șoc, plângeam fiindcă nu mai puteam respira, a fost nevoie sa ma întind pe iarbă și să mă scot singura dintr-o stare de sufocare în care ajunsesem din cauza efortului depus fără disciplină. Am stat, am plâns, am urlat și mi-am zis mie "asta e, nu mai poți sa alergi". Iar apoi am auzit vocea care m-a inspirat cândva să mă apuc de sport: "Când nu mai poți, mai poți puțin. Dacă nu azi, mâine"
Astăzi am alergat 15 k. Pentru că atunci când nu am mai putut, am înțeles că uneori nu contează cât efort depui, ci cum. Cum îți direcționezi efortul, cum il calculezi în intervalul săptămânii, dar mai ales: unde e focusul minții tale. Deși mă bucuram de alergat, mintea mea era focusată pe distanță: să alerg mult, nu neapărat bine fusese până atunci obiectivul fiecărei ture de alergat.
Astăzi am alergat 15 k. Și asta pentru ca am reînceput să alerg 3-4 k, apoi 5k. Ceea ce era nou era focusul pe alergat, pe proces, pe respirație. "aleargă conștient"îmi ziceam de multe ori în mintea mea. Bineînțeles că atunci când simțeam că nu mai pot mă gândeam că mai pot puțin. Dar fără un obiectiv calculat în cifre, ci unul calculat în stari: "Silvia, corpul tău e capabil sa mai găsească resurse pentru încă 1 k, sau măcar 500 m" și mereu găseam. Apoi găseam starea de bine când vedeam ca am alergat destul de mult, 6-7 k, fără sa ma uit la GPS.
Astăzi am alergat 15 k. Pentru ca astăzi nu m-am uitat deloc la distanta parcursă, ci doar la pădurea prin care alergam. Astăzi am alergat constient, atenta asupra respirației, fără sa îmi duc corpul în extremă. Astăzi nu am avut nimic de dovedit mie însămi, astăzi m-am bucurat de mine însămi în timpul alergatului. Altfel spus, eu astăzi am ascultat muzică o oră jumătate, iar corpul meu "a dansat" în mișcări monotone în tot acest timp. Astfel m-a purtat prin păduri, chiar și un sat, marginea mării și puțin din orașul în care locuiesc, pe o distanta totala de 15 k.
Astăzi am alergat 15 k pentru că acum câtva timp am înțeles cât de importantă e disciplina minții în sport. ❤️ #candnumaipotimaipotiputin
scris in 9.12.2020
