Pentru că atunci când vrei să renunți la obiectivele tale, e nevoie să te uiți în jur și vei găsi motivația necesară să ți le atingi.
Prin august îmi era teamă că nu voi termina anul având capacitatea de a alerga 5 k. Asta pentru că nu reușeam să depășesc 2 k, după 2 k tot corpul meu devenea o sursă de durere insuportabilă.
Și după 20 k tot o sursă de durere devine corpul meu, dar suportabilă. Căci de la 2 k la 20 de k am avut 18 k timp să realizez că mereu, dar mereu, putem mai mult decât credem. Nu am crezut că pot să alerg 5 k pana la 31 decembrie 2020. Am alergat de 4 ori mai mult, 20 k. 20 în 20-20.
I-am alergat astăzi, după 8 zile de pauză forțată, pauză adusă de o infecție în gât. Și nu, nu e deloc înțelept să alergi 20 k fără a construi un plan de antrenament, un plan pe care de altfel am încercat să îl construiesc dar care a fost oprit de durerile în gât.
Planificasem 20 k pe 26-27 decembrie. Planul inițial era de a alerga pe câmpiile pe care mă jucam în copilărie, prin pădurea prin care m-am pierdut la 6 ani, pe pogoarele muncite încă un an de consătenii din satul meu de origine.
Pandemia și regulile de siguranță necesare ei mi-au schimbat ruta, cu una mai cunoscută adidașilor mei, una cu care sunt mai obisnuită. Nu ar fi fost asta o problemă, însă infecția din gât mi-a destabilizat corpul. Abia fiind capabilă să respir din cauza usturimii, era clar că nu pot să alerg. Așa că am renunțat la ideea de 20 k în 20-20. Fusese un vis frumos, însă deja îmi depășisem de 3 ori obiectivul pe anul acesta (de a alerga 5 k). Uneori trebuie să nu mulțumim cu ce avem, nu? Nu!
Pentru că în călătoria vieții nu suntem niciodată singuri, iar dacă știm să ne uităm în jur după suport, încurajări, grijă, motivație, le găsim.
Când m-am apucat de alergat am făcut asta din doua motive: aveam nevoie de un mecanism de copying sănătos la o situație de viață nouă ce se anunța a fi dificilă și văzusem deja în cei din jurul meu care practicau sport un tip de emoție nou, ce mi-l doream. Implinirea rezultată din câștigarea unui pariu/challange făcut în adâncurile tale, un pariu 1:1, tu cu tine însuți. Asta e ceea ce sportul aduce implictit: aproprierea de Sine. Poți ignora reguli, poți ignora sfaturi, poți ignora durea cauzată de sport...dar în sport nu te poți ignora pe tine. Pentru că ajungi să-ți placă jocul ăsta cu tine însuți, ajungi să te provoci, dar și să te respecți mai mult. E un tip de echilibru diferit, între a te provoca la cât mai mult și a îți oferi odihna și hrana necesară acelor provocări. Ajungi să refuzi o poveste mai lungă cu prietenii pentru că „am mâine de alergat 10 k” - deși nu ai de alergat, nimeni din afara ta nu îți cere asta. E jocul tău cu tine însuți, pariul tău, obiectivul tău. Din afară ești doar „alt nebun” ce nu are ce face dimineața acasă :) D-asta e important să te apuci de sport pentru a înțelege asta :) I
eri, una dintre aceste persoane, care nu este runner, a alergat aproape 15 k. Nebunie curată, 15 k fără training pentru ei, doar un challange personal - una dintre acele provocări cu propria persoană despre care am zis anterior. Asta a fost motivația pe care am ales să o văd pentru a profita de ultima zi a acestui an, pentru a putea spune o viață: „primii mei 20 k au fost in 20-20”. Astfel, deși scriind aceste rânduri simt jumatate din corp încă dureroasă, am găsit în jur motivația de a mă întoarce la obiectivul meu: 20 k în 20-20. Pentru că „tot ceea ce este în afara mea, există prima dată în interiorul meu”, iar dacă în afara mea cineva are capacitatea de a alerga 15 k fără antrenament (dar cu o conditie fizică serioasă), cu siguranță și în interiorul meu exista capacitatea de a alerga 20 de k, dat fiind faptul că am 6 luni de experiență cu alergatul.
Așa că astazi, în ultima zi din 2020, am alergat 20k. Pentru că „e prea târziu” doar atunci când tu crezi că e prea târziu.
Până ieri am crezut că e prea târziu pentru acest obiectiv, mă bucur că asta s-a schimbat. Da, urmează zile de odihnă (astfel de provocări nu se ating fără daune colaterale), zile în care voi privi mai atent la ce alte surse de motivație și inspirație există deja în jurul meu. Și toate astea, știind că am reușit deja 20 k în 2020 și că: Nu e prea târziu decât atunci când eu cred că e prea târziu.
Postarea originală a fost pe Facebook, in 31.01.2020.
#nuepreatârziudecâtatuncicândtucrezicăepreatârziu#cautăcomoriledinjurultău#nueștiniciodatăsingur#runninglessons