Ne este frică de noi.

Te văd timid…

Dar determinat, aș spune

Să vezi, să simți și să cunoști

Ce te sperie în a mea lume.

Te văd puternic, hotărât

Să nu ajungi a fi fascinat

Căci vezi în mine o poveste

Ce mie nu mi s-a arătat.

Dar am simțit-o.

E închisoare-a cărei regină sunt.

Sau regala mea pușcărie

Ceva ce mi s-a dat de mult

Dar n-am simți-o atât vie.

Cum mi-o expui dintr-o privire

Ce scapă de al tău control

Vorbind, te uiți direct prin mine

Și mă străpunge un fior.

Și nu-nțeleg…De ce armura?

De ce teama, de ce frica?

De ce controlul tău de Sine

Când de văzut, nu e nimica.

Se simte rece. Goală.

Dar este ceea ce cunosc.

De unde teama ta de mine?

De unde mi te recunosc?

Căci de aici, nu-i o poveste

Despre-un regat. Doar o colibă

Uitată în timp, abandonată

De când eram foarte mică.

Și e deschisă. Mereu a fost

Așteptându-te pe tine

Și vi acum, chiar temător

De ceea ce vezi tu în mine.

E o poveste ce există

Doar atât timp cât o creezi

Căci a-nceput când eram mică

Acum doar o reiterez.

Dar vreau să scriem altceva

Din lumea ta, a ta copilărie

Căci apropiindu-te pot vedea

Că-i puțin mai plină de iubire.

Îmi doresc doar a te cunoaște,

Nu a te teme, nu a te avea

Ci doar a fi mai mult din mine

Închisă-n închisoarea ta.